P
intea Viteazul, pe numele real Grigore Pintea, a fost un haiduc vestit în zona de Nord a ţării, graţie luptei aprige pe care a dus-o împotriva nobilimii lacome, în secolul XVII. Născut în 25 februarie 1670, în satul Măgoaja din Ţara Lăpuşului, localitate situată azi la graniţa de sud dintre judeţele Cluj şi Maramureş, Pintea Viteazul a provenit dintr-o familie de mici nobili, fiind un bun cunoscător al tacticilor militare, al artei negocierii, dar şi al mai multor limbi, spun istoricii şi culegătorii români de folclor.
Perioada de sfârşit de secol XVII era una foarte tulbure, arată istoricii, Maramureşul şi Transilvania aflânduse sub
arşiţa războaielor cu austriecii şi otomanii. Se spune că Pintea a dezertat din armata imperială undeva la vârsta de 25-30 de ani, în anul 1694 activând ca haiduc mai ales în zona Munţilor Gutâi din Maramureş, aproape de localitatea Baia Sprie. El ar fi avut sub conducere trei cete, compuse din zeci de tineri proveniţi din rândul nobilimii române. Printre atacurile cu răsunet se numără cel din 1698, asupra castelului din Rona, unde au fost omorâţi 250 de oameni, iar bunurile luate de acolo „echivalau cu povara a 150 de cai”, se arată în articolul „Pe urmele legendarului haiduc maramureşean Pintea Viteazul”, publicat pe baza documentelor păstrate în Ahivele Naţionale Maramureş, pe blogul deveghepatriei.wordpress.com.
Haiducia lui Pintea a durat aproximativ un deceniu, în toată această perioadă ţesându-se legende, multe din istorisirile care s-au păstrat până azi atribuindu-i acestui erou popular şi unele puteri supranaturale. „Pintea a fost un viteaz mare. El a avut un cal năzdrăvan. Apoi, oamenii împăratului o vrut să-l prindă. El o stat călare pe cal, sus, pe Piatra Gutâiului. Calul o stat într-un picior de dînapoi, că ş-amu se vede în piatră urma piciorului unde o stat calu. Apoi, odată o zburat calu de pă Gutâi, cu Pintea călare, colo, pă Vârfu-Pchietrii de cătă Şugătag; de-aiciuca, ca gându o zburat pă Piatra Săpânţii. C-apoi viteaz ca acela n-o fost altu-nime.” (Dumitru Lupu Feier, 72 ani, Giuleşti, 1924; cf. T. Papahagi, 1925).
În 1703, Pintea Viteazul se alătură luptei duse împotriva Habsburgilor de către principele Francisc Rakoczi al II-lea, cunoscută şi sub denumirea de răscoala curuţilor. La începutul secolului XVIII, Pintea Viteazul era, aşadar, în armata principelui Francisc Rakoczi al II-lea, care-i cere lui Pintea să cucerească cetatea Baia Mare, iar în luna august 1703 acest oraş, azi municipiu reşedinţă a judeţului Maramureş, se afla sub asediu. La poarta de Sud a cetăţii Baia Mare, în apropiere de Bastionul Măcelarilor, Pintea avea să cadă însă pradă unei ambuscade, fiind împuşcat mortal în data de 14 august, el fiind mai mult trădat decât învins, spun pasionaţii de istorie.
Vitejiile lui Pintea n-au dispărut însă o dată cu el, multe locuri din Maramureş purtându-i încă numele, precum „Izvorul Pintii” (se crede că are puteri tămăduitoare, graţie apei termale), Schitul „Şatra Pintii”, „Vârfu Pintii”, „Peştera Pintii” (unde se presupune că şi-ar fi ascuns Pintea o parte din comorile furate de la nobili) etc., toate aflate în Ţara Lăpuşului. La peşteră se poate ajunge din satul Costeni, urcând spre Şatra pe Calea Băii, se arată pe defileul-lapusului.ro/muntele-satra-traseu.
Pe de altă parte, se spune că pe domeniile familiei lui Pintea, Cupşa şi Mălina Pintea, s-ar fi pus bazele actualului sat Cupşeni din Maramureş, iar cămaşa de zale şi un coif presupuse a fi fost purtate de Pintea sunt expuse în Biserica din Budeşti, judeţul Maramureş.
